CINĂ PRÂNZ

Budinca cu dovlecel, spanac și porumb

Ingrediente:
🔹️1 dovlecel sau zucchini de mărime medie
🔹️10 – 11 cubulețe de spanac congelat
🔹️120 g porumb
🔹️100 g cașcaval emmentaler
🔹️2 căței de usturoi
🔹️3 ouă
🔹️2 linguri de smântână
🔹️100 ml lapte
🔹️1 lingură de făină
🔹️busuioc, oregano

Mod de preparare:
Punem ouăle într-un bol, adăugăm smântâna și mixăm. Adăugăm laptele, făină și le încorporăm și pe ele.
Tocăm dovlecelul cubulețe și îl înăbușim alături de usturoiul zdrobit, aproximativ 15 minute,  până se înmoaie puțin.

Peste ouăle bătute adăugăm spanacul decongelat și tocat mărunt, porumbul, cașcavalul dat prin razătoare și dovlecelul. La final punem busuiocul și oregano.

Punem compoziția într-o tavă tapetata cu hârtie de copt și băgăm tava în cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru 35 de minute.
* Puteți înlocui cașcavalul cu brânză proaspătă sau cu ricotta pentru prichindeii sub un an.
* Puteți folosi un iaurt grecesc în loc de smântână.

by Papa delicios

Rețete pentru pitici & inspirație pentru mămici