CINĂ PRÂNZ

Orez cu dovleac plăcintar

Ingrediente:
🔹️60 gr orez basmati
🔹️130 gr dovleac copt
🔹️220 ml supă sau apă
🔹️1 ceapă
🔹️1 morcov
🔹️2 căței de usturoi
🔹️30 gr brânză proaspătă de vaci – pentru cei cu alpv puteți folosi fulgi de drojdie inactivă
🔹️1 vârf de cuțit de curcuma
🔹️piper

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este bc80bf5c7c49a24e2c6c5ac417256da9.0-1024x768.jpg

Mod de preparare:
Tocăm ceapa și usturoiul mărunt. Morcovul îl dăm pe razătoare. Dovleacul copt îl zdrobim cu o furculiță. Dacă folosiți dovleac crud îl dați pe razătoare.

Înăbușim ceapa, usturoiul și morcovul până se înmoaie. Dacă folosiți dovleac crud îl adăugați în această etapă. Apoi adăugăm orezul, dovleacul și completăm cu supă sau apă.
Lăsăm tigaia pe foc până orezul este gătit și compoziția se omogenizează.

Luăm tigaia de pe foc, punem brânză sau fulgi de drojdie și amestecăm. La final condimentăm cu piper și curcuma. Poftă bună!

by Papa delicios

Rețete pentru pitici & inspirație pentru mămici