CINĂ PRÂNZ

Paste cu mazăre și sos de smântână

Când sunt doar eu cu Iustin acasă nu fac chestii prea complicate așa că pastele sunt una din opțiunile rapide și ne cam plac. Noi le-am servit la cină și au fost devorate.

Ingrediente:
▪️140 g paste
▪️100 ml smântână pentru gătit
▪️9 – 10 roșii cherry
▪️1 ceapă
▪️120 g mazăre
▪️1 ceapă
▪️3 căței de usturoi
▪️Piper
▪️Busuioc uscat

Mod de preparare:
1. Se pun pastele la fiert conform instrucțiunilor de pe ambalaj.
2. Se înăbușă ceapa și usturoiul până se înmoaie.
3. Se adaugă roșiile și se lăsam tigaia pe foc până roșiile se înmoaie.
4. Se adaugă mazărea și puțină apă la nevoie. După ce mazăre se înmoaie, se adaugă smântâna și condimentele.
5. La final se adăugă pastele scurse de apă și se mai lasă tigaia pe foc pentru câteva minute.
6. Puteți adăuga suplimentar, după ce luați tigaia de pe foc, ceva brânzeturi sau fulgi de drojdie inactivă.

📍 Pentru cei mici puteți zdrobi puțin boabele de mazăre pentru a evita riscul de înec.

by Papa delicios

Rețete pentru pitici & inspirație pentru mămici